Prima pagină > Nostalgii Urbane > Amintiri din Epoca de Aur Ep. 41 – Cumparaturi

Amintiri din Epoca de Aur Ep. 41 – Cumparaturi

Puii de Avicola, 14 lei/kg (fraţii Petreuş); Carne de porc carcasă, 31 lei/kg, muşchiuleţ, 70 de lei/kg; Peşte congelat, stavrid, 13 lei/kg; Lapte la „sticlă de sticlă”, cu capac din staniol, 2,20 lei/l; iaurt mic, tot la borcan de sticlă cu staniol, 0,90 lei; sortimentele de vodkă poloneză Wiborova, Soplica, Zubrovka, 40 lei/0,5l; vinurile indigene la 750 ml, 40 lei; coniacul Bastion „la metru”, 52 lei; Vodka Stalichnaya, 50 de lei, cu şpagă cu tot; o cutie de cafea Inka (poloneză) 13 lei; batoane de lapte praf, aveau culoare roz şi se lipeau de dinţi, dar erau dulci şi bune, 5 lei bucata; pâine intermediară, 2,20 lei, puteai cumpăra o jumătate sau chiar un sfert….

Prăjitură Cuib de 2,75 lei, Choix à la crème, şi Negresă, la aceiaşi bani, Pepsi Cola, pe care îl luam cu 5 lei, pe sub mână, din spate, de la restaurantul Lido. Făgăraş (smântână cu brânză), 5 lei, şi untul la 8 lei pachetul mare şi 4,10 lei, pachetul mic; îngheţata „vafă” era 1,75 lei, îngheţata la pahar era 3 lei, iar Polar era cea mai ieftina, la 1 leu; siropu’ de la dozator costa 0,25 lei, paharu’ mic. Ăla mare era 0,75 lei şi un pahar de sifon, 25 de bani, cât un drum cu tramvaiul, la clasa a doua. Mai era sucul Brifcor, la 3 lei, trebuia agitat bine înainte de a fi baut, că lăsa depuneri!

Ziarele costau 50 bani (4 pagini), 1 leu la ediţiile speciale, cărţile, almanahurile, revistele, de la 5 la 15-20 de lei; 25 de bani pentru telefonul public, 1 leu sticla goală de 1/2 litru, 3 lei cea de lapte sau de sampanie/vermut, si 0,80 bani borcanul la cumparare la I.C.V.A. Trebuiau să fie spălate, fără etichetă, dar mai ales neciobite. Când rămâneai în pană de bani, adunai sticlele de prin casă şi le vindeai…

Sursa: EVZ


Cumparaturi Epoca Comunista






Vezi si Viata de Zi cu Zi

O discutie pe tema asta gasiti pe forumul Softpedia apasand aici.

Anunțuri
  1. Uwe
    23 Aprilie 2012 la 14:41

    Mai tineti minte cozile gigantice la portocale sau banane, inainte de craciun ? Pentru noi copiii, era ca o aventura, ca o lupta. Si ce mandri eram cand veneam acasa cu sacosa plina si eram laudati.

    • 23 Aprilie 2012 la 17:21

      Eu sunt mai tinerel dar imi aduc aminte cum stateam in piata la coada la sifoane si la paine ce am mai stat. Mai ales la fabrica de paine dar si la alimentara. Mai stiti carutul ala de paine pe care era painea asezata inclinata si la care beleai ochii mereu sa nu se goleasca? Stiu si acum ca la frigocom acolo trebuia sa prinzi ora exacta cand veneau aia cu camionu cu paine proaspata si se aduna lumea acolo cu 2 ore inainte si vara stateai pe o caldura infernala si te uitai dupa camionul ala sa vina odata. Si iarna ce mai stateam la brazi in piata sau mai bine zis molizi ca nu erau brazi la noi pe atunci.

      • tiberiu
        29 Iunie 2016 la 02:47

        Preturile nu sunt cele adevarate. Votca poloneza era 25, iar cea ruseasca 40. Coniacul Dunarea care era cel mai scump era 70, Drobeta era 25. Carnea era de la 7,5 in 78, iar cand nu se mai gasea era 28. Majoritatea arvuneau porci de pe sate, moldova si ajungeau la 3000 porcul de 110-125 kg gata facut.

  2. cristina atudorei
    23 Aprilie 2012 la 20:52

    ne-au dus 50 de ani in urma, dobitocii! mi-au inghetat picoarele stnd la rand la oua, la lamai, portocale, se dadeau doar un kg de persoana…spre sfarsit , la ultimele kg se transforma randul intr-o gloata de salbatici…..si cate altele….mancam puii vineti…noroc ca am fost copii si nu prea am luat-o atunci in serios! numai parintii nostri stiu prin ce au trecut sa avem mancare pe masa!!!!

    • 23 Aprilie 2012 la 23:41

      Cristina cand acuzi si ii faci dobitoci presupun ca pe comunisti te intreb daca cunosti situatia eco-politica a Romaniei din acea perioada? Sa nu se inteleaga ca eu ii apar pe comunisti, doamne fereste, sistemul s-a dovedit clar a fi unul gresit nu numai in romania, au fost vremuri groaznice din ’55 pana ’89 dar au fost si vremuri bune prin anii 72-77 deci te-as ruga sa consulti manualele de istorie si daca ai sansa sa vorbesti cu sociologi sa afli de la ei care sunt cauzele acelor vremuri foarte grele traite de romani in special dupa ’77 deci trebuie sa vezi cauzele, motivele, oamenii care au condus din spatele lui Ceausescu tara si tot tacamul inainte sa ii faci dobitoci. Daca ma intrebi pe mine din punctul asta de vedere cred ca in politica actuala sunt mult mai multi oameni necalificati decat atunci. Lumea rezuma comunismul la ultimii ani din era ceausista cand Romania dupa cutremurul din ’77 a picat economic si social si s-a izolat din orgoliu ceausist de restul lumii. Pacat ca multi cand aud de comunism stiu sa puna imediat o stampila fiind mai greu sa te uiti macar la niste documentare sa intelegi unele legaturi de pe vremea acea sau sa te documentezi prin carti. Numai bine… PS: Si Cehia, si Slovacia si multe alte tari care ne sunt acum cu zeci de ani in fata au fost sub regimuri comuniste! Oare de ce doar noi am ramas si astazi cu atat in urma??

      • 25 Ianuarie 2013 la 18:40

        Acuz pe cei care au condus pe timpul comunistilor si care se credeau comunisti, pt popor! Nu e nevoie sa deschid carti…stiu cat de cat care e situatia acum in tara (de 11 ani nu mai locuiesc in tara ) , dar crede-ma ca amintirile acelor vremuri ma fac sa-i injur.Dormeam toti 4 intr-un pat pe care tata il „marise” cu scaunele de la masa din living, inghetasera florile la fereastra, au venit militienii si ne-au luat carnea din frigider ( ca cica bunica nu declarase ca a taiat vitelul )…mai tin minte si acum cum plangea fratele meu fiindca militianul a zis ca il va aresta pe tata…Nu voi uita niciodata fetele lor… Nu cred ca e nevoie sa scriu mai mult, cred ca cei care citesc au trait si ei situatii similare . La fel ca si UWE, nu mi-as schimba copilaria. Cand a cazut comunismul eram 10 ani, asa ca mai mult in lumea mea eram. Am mai multe amintiri frumoase decat cele urate.Dar stii ca omul de cele mai multe ori un lucru rau sa i se intamlpe si zece bune, tot de ala rau isi aminteste. Chiar nu sunt deloc geloasa pe copiii de acum, cu PSP si cu calculatoare. Mai frumos ne jucam noi, mai ales duminica cand nu circulau la un moment dat masinile….drumul era al nostru!
        Si cei care sunt la conducere de la revolutie pana acum nu sunt mai buni! Hoti si mincinosi! Si nu stiu cum , dar mi se pare ca s-au cam „reciclat” o parte din „politicienii” de la putere inainte de ’89 si-ii vad si acum…

      • Anonim
        30 Ianuarie 2013 la 21:17

        Haaaaaa romania a fost ,si va ramane o tara super primitiva ,mai bine spus o tara de animale

      • 30 Ianuarie 2013 la 21:49

        Doar pt ca nu doresc sa cenzurez opiniile oamenilor nu iti sterg comentariul tau inept si nefundat si lipsit de argumente. Vad ca nici macar nu esti in stare sa te semnezi si te ascunzi in spatele anonimatului. Ai ajuns in Irlanda si acum stai pe net de pe canapea cu Samsung Galaxy S II in mana si te apuci sa critici Romania? Unde ai fost cand ai avut posibilitatea sa schimbi ceva in tara pe care o numesti primitiva? Macar daca tie iti merge acolo bine nu ii jigni pe ceilalti care se zbat zilnic in mocirla asta de tara. O fi Romania din anumite puncte de vedere o tara primitiva dar e lafel de primitiva ca si modul tau de a iti exprima parerea.

    • Uwe
      25 Aprilie 2012 la 14:34

      Cristina, poate ai si tu un pic de dreptate, dar crede ma, nu mi-as da niciodata copilaria la schimb cu una din momentul actual. Mai bine afara la fotbal, cornete, strand, cinema, si multe altele, decat 24 de ore in fata computerului si TV. Si daca ma gandesc si compar, nu suntem chiar asa departe de acele vremuri. Diferenta este: Atunci aveai bani si nu aveai ce cumpara si acum de cand „servim patria” in UE/NATO avem de toate dar nu avem bani. Pe atunci am iesit in strada (nu chiar voluntari) sa demonstram pentru pace pe pamant, acum ne trimitem soldatii sa ucida in Afganistan. Mezelurile pe care le cumperi in prezent au mai putina carne decat cele de dinainte de ’89, pe atunci gaseai peste proaspat sau congelat destul de ieftin, in prezent cumperi „Fishfingers” care contin orice doar peste nu. Inainte de ’89 daca comentai negativ situatia politica riscai puscaria sau o bataie buna. In prezent iti este interzis prin lege sa pui la indoiala unele subiecte istorice si risti pana la 5 ani de puscarie. Demonstratiile spontane nu sunt permise, trebuie anuntate cu multe zile inainte si este foarte posibil sa-ti fie interzise daca este vorba de subiecte sensibile care privesc politica externa a „aliatilor” nostri. Inainte de ’89 nu mi-a interzis nimeni sa comentez despre URSS, Albania, China, etc. Hai sa mai vorbim si de datoriile externe care in prezent sunt gigantice. Tara noastra este condusa de un functionar FMI si de ambasadorul USA. Lista este enorma, spatiul prea mic. Au fost vremuri grele in Comunism, foarte grele dar si prezentul este cam sumbru si nici nu prea vad lumina la orizont. Pe atunci asteptam cu totii sa moara Nea Nicu si sa urmeze Nicusor, acum nu prea mai avem ce astepta. Ma bucur ca exista acest Site, un Site de nostalgie care ne aduce aminte de momentele frumoase ale copilariei. Acest Site nu este un organ de propaganda al PCR, dar nici instrumentul marilor puteri care conduc Romania, nu este.

      • 25 Aprilie 2012 la 15:00

        Uwe citind randurile tale imi aduc aminte de o mica anecdota, sti cineva intreba retoric „Stiti cine a inventat comunismul?” si imediat te repezi sa vi cu un raspuns pe care l-am invatat la scoala adica Karl Marx fiind primul care a adus teoria socialismului etc etc … La care raspunsul: „Gresit! Comunismul a fost inventat de aceasi oameni care au inventat si socialismul, si capitlismul si democratia si monarhia si cei care au pregatit deja noul sistem care va urma in caz ca acest capitalism va esua”. Vezi tu lumea e prea indoctrinata sa gandeasca inafara acestor lucruri sa vada lucid ce se petrece defapt cu adevarat si nu sustin aici nici o teorie a conspiratiei. Ci spun doar ca daca familiile alea din varf care conduc lumea ne spun maine „gata cu democratia” atunci vom accepta si ne vom adapta la ce vine.Probabil lafel vom spune ca democratia era un sistem ticalos. Pt ca asa ni se spune din varf si asa facem. Legat de comunism lumea uita ca o vreme buna Ceausescu era vazut in occident ca pe un erou pt ca se opunea rusilor a fost si pe coperta revistei TIMES. Se opunea din orgoliu pt ca voia ca Romania sa fie firma lui si nimeni sa nu se amestece nu pt ca eram noi o forta militara. Insa populatia a facut 10-15 ani foamea dupa cutremuru din ’77 si daia lumea il vede pe Ceausescu ca pe un nenorocit pt. ca lumea e superficiala si se gandeste in primul rand la casa, masa, somn, se vede foarte bine si astazi cu pomenele electorale. In fine… Cum spuneai si tu „Lista este enorma, spatiul prea mic.” si in Romania sunt prea multi care se pricep la politica si foarte putini care se pricep la istorie.

  3. vax
    29 Mai 2012 la 14:45

    La foto 2 – sticla de Coca Cola? In iepoca de aur? Admin, ai dreptate, esti tinerel.

    • 29 Mai 2012 la 15:42

      Aici la poza a doua se refera la cosul alimentar din Epoca de Aur. Daca doresti sa porti discutii in contradictoriu te invit sa iti cauti alt Blog, te rog. Si daca nu stiai coca-cola si pepsi existau si pe vremea lui Ceausescu ca si alte produse din occident care se dadeau pe sub mana. Dar deja e derizorie discutia.

      • vax
        29 Mai 2012 la 22:54

        Admin, daca te-am deranjat, scuze. Ce pot sa-ti spun este ca NU exista Coca Cola pe vremea lu’ Bibicu. Asta era sticla de 1L adusa de la unguri, care erau cam cu vreo 10 ani inaintea noastra. Vorbeam de „Cumparaturi din epoca de aur” – adica de ce era pe tejghea la nenorocirea de Alimentara din cartier – nu de ce se obtinea prin Comturist pe sub mina, sau de la Alimentara de pe Dianei. Dar nu doresc sa port discutii in contradictoriu. Doar atit iti mai spun, apropo de ce spunea Cristina: cei care au facut sa se intimple asta nu erau niste dobitoci, erau niste nemernici ticalosi. Din cauza lor sintem si azi in situatia asta.Inca o data scuze daca te-am ofensat, dar nu dau doi bani pe cei care incearca macar sa spuna ca totusi era bine atunci.

      • 29 Mai 2012 la 23:53

        Cred ca am spus clar si raspicat ca aici pe acest BLOG nu tolerez discutii despre regimul politic de atunci si nici de cel de astazi.Deci in general mahala politica. Daca vrei sa iti versi frustrarile tale legate de acel regim de atunci o poti face in mod liber dar nu aici. Nu vreau polemica politica aici pt ca nimic nu detest mai mult decat asta MAI ALES cand stiu ca romanii in sunt niste profesionisti cu diplome in asta. Daca nu ai inteles tema Blogului sau ca nu dau doi bani pe politica si pe politicieni fie de atunci sau de azi atunci te invit sa recitesti ce este scris aici pe pagina de „Termeni si Conditii” sau „FAQ” si poate te mai racoresti un pic. Referitor la acea poza am mai spus odata: Era vorba de cosul alimentar. Nu eu am facut poza. Intreba-l pe cel care a facut poza de ce a pus si o sticla de cola in acel cos, sursa pozei se afla sub titlu acesteia. Dar vad ca tu esti mai catolic decat papa de la Roma. Tu chiar crezi ca cineva ar crede ca era bine pe vremea lu Ceausescu pt ca se gasea cola? Pai se gasea Pepsi. Nu e aceasi bautura de 3 lei??? Cred ca imaginile arata clar cum se traia nu? Te deranjeaza atat de mult o sticla de cola ne la locul ei punand sub semnul intrebarii corectitudinea topicului meu. Atunci da, nu se gasea COCA COLA in comert. E bine acum? In rest te las pe tine sa ii judeci pe „cei care au facut sa se intample asta”.

    • 25 Ianuarie 2013 la 18:52

      Coca cola nu se gasea pe vremea aia, din cate stiu eu. Bausem prima data Pepsi la unul din hotelurile partidului. Dar cred ca nu am pierdut mai nimic cu lipsa ei! Daca mai vorbesc cu alte persoane din alte tari si le zic ca nu am avut sucuri din astea „moderne” pana prin ’90, se uita cu uimire…vezi tu, de parca Coca Cola= apa potabila 🙂
      Ce, Brifcorul nu era bun? Toate in perioada respectiva parca erau mai bune, aveau gust…O fi de vina copilaria?

  4. NICOLETA
    18 Decembrie 2012 la 15:32

    DACA NU ERA COMUNISMUL ERAM TOTI LA TARA ,MUNCIND PAMANTUL BOIERILOR.NU AVEAM SCOLI,DRUMURI,CURENT ELECTRIC,SPITALE.TOATE LE-AU FACUT COMUNISTII.NOI NU MAI SUNTEM IN STARE DE NIMIC.

    • 18 Decembrie 2012 la 17:01

      Nu cred ca se poate pune problema in felul acesta si discutia este mult mai complexa. Pana la urma „comunismul” nu a realizat nimic din lucrurile pomenite de tine ci tot poporul Roman (sub conducerea comunista), adica parintii si bunicii nostrii. Mult mai trist mi se pare insa faptul ca Romania a decazut atat economic cat si social in ultimii ani indiferent de ce conducere a avut parte. Pe langa asta ea joaca un rol inferior in angrenajul asta care se cheama UE. Mai direct spus, nu contam deloc ca tara europeana. Tari precum Cehia, Slovacia, Polonia care au fost si ele sub bagheta soviectica au reusit sa se dezprinda de mentalitatea veche si au devenit pe drept tari europene, cu putere de decizie, initiativa si adevarate programe de dezvoltare.

  5. 25 Ianuarie 2013 la 18:57

    Daca va uitati cu atentie la foto si video, romanii erau ceva mai slabi… nu ca era si rau. Acum s-au cam „latit” si se chinuie cu sindromul metabolic!

    • 25 Ianuarie 2013 la 20:11

      Asa e Critstina. Multumim pt comentarii.

  6. Lucius
    29 Septembrie 2015 la 15:01

    Ca bautor de vodca Stalicinaia pot spune ca in anii 80 aceasta vodca era la liber in alimentare (poate mai rar dupa 1987), deci nu era „cu spaga”.

  7. Lucius
    29 Septembrie 2015 la 15:03

    Regimul de dictatura RSR a facut rau romanilor, dar si bine; de 25 de ani democratii fac numai rau. In dec 89 romanii au trecut de la teroarea politica la teroarea economica de azi care, pt. multe milioane de romani este mult mai greu de suportat.

  8. Lucius
    29 Septembrie 2015 la 15:05

    Perioada RSR NU a insemnat numai penuria 1984-1989 ce ne tot este aratata obsesiv de „anticomunistii” de serviciu. Intre 1966 si 1980 in RSR se traia decent.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: